Ulei și alte bunătăți din Zakynthos

Ca în mai toate vacanțele petrecute în Grecia, și în insula Zakynthos am încercat să găsesc produse tradiționale pe care să le consum pe loc sau sa le aduc acasă. Merită încercate și aduse acasă pentru că nu se compară cu ceea ce găsim la noi în supermarketuri.

Între Laganas și Keri, în localitatea Lithakia, am întâlnit fabrica de ulei de măsline Aristeon.

aristeon

Zakynthos este cea mai fertilă insulă dintre cele ionice, așa ca nu mă miră suprafețele întinse de livezi de măslini și drumurile ce șerpuiesc printre acestea. Fabrica de ulei de măsline Aristeon este o afacere de familie din anul 1850, certificată biologic. Pe lângă fabrică, aici se mai regăsesc un muzeu în aer liber,  unde se pot admira gratuit diverse prese, unelte folosite în procesul de producție al uleiului și un magazin de unde se achiziționează ulei , măsline și diverse cosmetice. Uleiul de măsline are gust plăcut, nu este amar, are aciditate maxim 0.8% și pe lângă cel simplu, se întâlnește și cu diverse arome naturale: de usturoi, de portocale și de lămâi. Mai există și un alt tip de ulei – Dopia, care este mai scump, și care a fost extras din măsline provenite de la măslini cu o vârstă foarte înaintată.

IMG_8433 IMG_8434 IMG_8437 IMG_8436

Varietățile de ulei se pot degusta cu pâine de casă, iar cremele se pot testa. O canistră de 5 l se vinde cu 26 euro, însă există și varianta achiziționării unei canistre fără etichetă și în acest caz prețul scade cu 2-3 euro. Mie mi-a plăcut mult cel cu aromă de usturoi. L-am folosit la salate, pe pâine prăjită, dar si la friptură la cuptor.  Măslinele nu m-au impresionat, se vând la țiplă sau la găletușă și sunt genul celor Kalamata.

DSC_0024

Pe lângă uleiul luat de la fabrică, am mai luat o canistră de 5l de la taverna Pitsolo’s din Keri Beach. Acest ulei este produs de către proprietarul tavernei. Uleiul de aici a fost mai ieftin, 4 euro/l, iar gustul său este un pic amărui.

DSC_0025

Ulei de măsline se mai poate achiziționa și de la diverși proprietari de supermarketuri din stațiuni. Localnicii din Zakynthos se ocupă de turism, dar și cu diverse activități agricole sau creșterea de animale. Micii producători de ulei dețin livezi de măslini și duc măslinele la presă pentru ulei, exact cum se procedează și la noi cu grâul, porumbul pe care-l ducem la moară. Prețul per litru se poate negocia ușor în cazul în care cumperi o cantitate considerabilă: 30-40 litri.

Alte produse tradiționale cumpărate sau testate au fost condimentele: cimbru, oregano, busuioc, dar și vinul pe care l-am consumat la taverna Pitsolo’s, recomand vinurile casei: rose și alb.

DSC_0027

O surpriză plăcută au fost portocalele luate de la margine drumului, dar nu din Zakynthos ci de pe traseu. Dacă veniți cu mașina personală,  înspre Zakynthos, la ieșirea de pe autostradă după orașul Arta, drumul va trece printre livezi de portocali. La marginea șoselei sunt tarabe cu portocale marcate prin plase atârnate. La întoarcere am oprit la o astfel de tarabă mai mult din curiozitate decât să cumpărăm și tare bine a fost, deoarece aceste portocale au fost delicioase, dulci și aromate, dar și ieftine: 3 euro plasa cu 10 kg. Eu nu am văzut astfel de portocale la noi în magazine, acestea fiind pătate, unele ovale, mai mici, mai mari, chiar și cu găuri. Tot de la bătrânica de pe marginea drumului am luat și o găletușă de 3 kg de măsline verzi, murate, super-gustoase, pe care am dat 6 euro. Eu le-am gustat prea târziu, că aș mai fi luat o găleată.

DSC_0032

Asteapta...

Aboneaza-te la newsletter!

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole din blogul meu? Aboneaza-te la newsletter si nu rata niciunul!